Am rătăcit pe distanţa dintre ce erai şi ce ai devenit. Am rătăcit prin
labirintul umbrelor să-nţeleg ce eşti şi să uit ce am rămas.
Eu,
asemeni lui Icar mi-am creat aripi din pene diafane şi ceara zilelor
arse de speranţa că oamenii încă sunt capabili să iubească... şi am
zburat căutându-te în trecuturi. M-am înălţat peste spaţiu şi timp,
crezând în suflete pereche.
Iar tu, un Helios îmbrăcat în minciuni
şi vanitatea că libertatea şi culoarea cerului îţi aparţine. Ai pictat
suflete cu aceleaşi cuvinte, în aceeaşi nuanţă de albastru. Albastru
toxic. Albastrul nociv ce mi-a topit aripile şi ne-a prevestit declinul.
Atunci am învăţat să te iubesc mai puţin şi să te cunosc mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu