Suntem suflete fragile cu aripile smulse de adierea vântului... cădem în zbor pentru că simţim că inima ne bate degeaba. Ne alinăm prăbuşirea în singurătate pentru că suntem speriaţi. 
Suntem suflete fragile... ne rănesc cuvinte şi absenţe; ne izolează şi ne îngrădesc zidurile singurătăţii ce le-am înălţat. Poate cineva ne simte. Poate cineva ne aude strigătul mut prin zgomotul lumii. Poate cineva ne găseşte înainte să ne piardă. Poate cineva ne salvează... iubindu-ne!