O pasăre cu penaj negru își desprinde aripile putrezite în amurg. Devine cenușa cernută în pământ de către destin.

Umbra unui copac ce a devenit plumb mi-a sărutat șirea spinării. O strivește între micimea prafului și firmiturile aripilor. O strivește între două bătăi de inimă. Poate și-a scuturat aripile pe suflul meu un înger decăzut. 
Am înotat prin vene, fluvii de sânge în care m-am cufundat până am amorțit zgomotul lumii.
Te-am recunoscut in necunoscut. Eram goi si ne priveam umbrele. Mi-ai sculptat trupul cu gemete si suspine. Mi-ai scrijelit pielea până ți-a devenit hârtia pe care ai scris amintiri. Mi-e dor să îți sărut harta palmelor. Mi-e dor sa îți fiu muză. 

Un orizont ne separă. Ești Cer, sunt Pământ și între două lumi a zburat o pasăre ce și-a desprins aripile...